Zece stații de alimentare cu gaz natural comprimat au fost deschise pe coridorul Arad – Constanța, unul dintre cele mai tranzitate trasee rutiere din România, ȋn urma unei investiții de 6,5 milioane de euro.
Producătorul de gaze Romgaz, controlat de statul român cu peste 70% din acțiuni, se concentrează pe cât mai multe și mai eficiente investiții, în condiții de profitabilitate maximă, a declarat, la Mediaș, directorul general al companiei, Adrian Volintiru.
Statul român ar trebui să subvenționeze de la buget extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale și racordarea la acestea, să acorde subvenții în baza programului Rabla Plus și pentru vehicule pe gaz comprimat, să sprijine industria petrochimică și să reintroducă o taxă de mediu pentru mașinile poluante, care funcționează cu carburanți convenționali, se arată într-un studiu elaborat de consultantul Vasile Iuga și de Radu Dudău, cofondator și director al think-tank-ului Policy Energy Group.
Compania, care are afaceri și în transporturi, distribuție de GPL și turism, și-a achiziționat și 20 de autobuze care funcționează pe gaz natural comprimat, mizând pe integrarea business-urilor grupului. Costurile deschiderii unei stații de alimentare cu GNCV se ridică la jumătate de milion de euro.